+4021 316 1033
contact[at]anisp[dot]ro

Migrarea cablurilor aeriene din Timișoara în subteran – o nouă abordare

În data de 19 martie 2019 semnalam faptul că peste noapte primăria Timișoara demarase o acțiune de tăiere a cablurilor aeriene de comunicații, ceea ce a afectat mai multe rețele și utilizatori de servicii de comunicații, inclusiv câteva instituții de învățământ chiar în perioada în care trebuia să aibă loc simularea pentru examenul de Bacalaureat și înscrierea pentru clasa pregătitoare. Foto: https://www.opiniatimisoarei.ro

ANISP a reiterat cu acel prilej că susține dezvoltarea rețelelor subterane și migrarea cablurilor aeriene în canalizații dedicate (în zonele urbane) dar și că migrarea infrastructurii de comunicații nu trebuie făcută în grabă, nechibzuit, fără un plan de acțiune care să ia în considerare realitățile de la teren.

Ne bucură faptul că după evenimentele din martie 2019 primaria municipiului Timișoara a ales să colaboreze mai strâns cu operatorii de telecomunicații pentru a evita întreruperile de servicii. Astfel, la 29 mai 2019 a fost organizată o întâlnire la care au participat responsabili ai municipalității în frunte cu domnul primar, oficiali ai autorității de reglementare (ANCOM), reprezentanți ai operatorilor de telecomunicații și ai operatorilor de infrastructuri.

Pe durată aceastei ședințe a fost stabilit un program de lucru agreat în cea mai mare parte de participanți. Acesta prevede noi acțiuni, termene și condiții (ex.: punerea la dispoziția operatorilor a planurilor infrastructurilor subterane existente; migrarea cablurilor din zona centrală până la 30.06.2019 pe infrastructurile subterane ale operatorilor și ale municipalității, sub rezerva existenței capacității necesare; și extinderea termenului, în cazul în care trebuie construite noi infrastructuri).

De asemenea, primăria a luat act de faptul că nu se suțin afirmațiile confom cărora operatorii de telecomunicații au predominant rețele aeriene ilegale, pentru acestea existând autorizații de construcție și contracte de închiriere cu deținătorii infrastructurii-suport.

Apreciem deschiderea arătată de autoritățile locale dar considerăm că o astfel de cooperare trebuia avută în vedere de la bun început, cu multiple beneficii pentru toate părțile implicate: nu ar mai fi fost întrerupte servicii de comunicații pentru utilizatori, nu ar fi fost generate cheltuieli suplimentare nejustificate pentru operatori iar primăria și-ar fi vazut realizate mai repede obiectivele. Încurajăm autoritățile centrale și locale de pretutindeni să nu treacă unilateral la acțiuni pripite și să dea dovadă de deschidere și aplecare spre rezolvarea optimă a problemelor cetățenilor și industriei.

FiberNET a devenit membru ANISP

Astăzi, 14 mai 2019, a aderat la ANISP compania FiberNET, membră a grupului UCS, orientată preponderent pe servicii de comunicații.

Portofoliul FiberNET s-a extins in permanenta, astfel încât compania furnizează în prezent urmatoarele tipuri de produse și servicii:
• Transmisiuni de date de mare viteza si capacitate;
• Cablare structurata si infrastructura de Data Center;
• Sisteme de comunicatie si Securitate.

FiberNET pune la dispozitia companiilor si organizatiilor interesate în interconectarea locatiilor distante o gama completa de servicii, incluzând:
• proiectare rețele de transmisiuni prin fibra optică;
• execuție lucrari instalare retele aeriene si subterane de fibra optică;
• soluții interconectare prin reteaua metropolitană proprie;
• servicii întreținere fibră optică.

Soluțiile de interconectare furnizate prin intermediul retelei metropolitane utilizeaza o infrastructură ce asigură puncte de prezență în practic toate zonele municipiului Bucuresti. Transmisiunile sunt asigurate de echipamente tip DWDM Alcatel-Lucent sau ADVA, din gamele WaveStar si
Metropolis, cu o capacitate de multiplexare și transport SDH de 2 Mbps-2,5 Gbps, ETH 100 GbE sau FC 16GbE.

Rețeaua astfel implementată permite o gestionare centralizată, asigurând un SLA de 99,9%. Topologia retelei este redundantă inclusiv la nivelul centrului de operare și permite furnizarea de servicii variate, de la topologii multilocatii complexe si protejate, la simple legaturi fara protecție punct-la-punct, cu capacități diverse. Se pot deasemenea închiria servicii “dark-fiber”.

Compania operează o retea proprie de FO cu acoperire practic integrală a Bucureștiului și prezenta pe întreg cuprinsul țării prin intermediul partenerilor. În capitală rețeaua este conceputa ca o structura multi-inelară ce asigură redundanța traseelor fizice.
Peste 85% din totalul traseelor sunt în prezent subterane, activitatea de transformare a traseelor aeriene în trasee subterane desfășurându-se în permanență.

ANCOM: Legea infrastructurii trebuie aplicata coerent!

În legătură cu câteva incidente în care autorități locale au demarat acțiuni de dezafectare a unor rețele aeriene de comunicații înainte ca alternativa subterană să fie disponibilă, ANCOM a emis următorul comunicat:

“Este ingrijorator faptul ca, desi cu eforturi sustinute a fost creat un instrument legislativ eficient pentru dezvoltarea infrastructurii de comunicatii, si anume Legea nr.159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a retelelor de comunicatii electronice, ne aflam astazi in situatii critice in care utilizatorii nu mai beneficiaza de servicii de telefonie sau internet din cauza unor interventii in forta. Reiterez faptul ca atat autoritatile publice, cat si operatorii de comunicatii au la dispozitie cadrul legal in limitele caruia sa actioneze si ii indemn sa inteleaga si sa puna in practica drepturile si obligatiile care le revin conform legii. ANCOM va continua sa se implice in buna functionare a pietei, vom continua sa emitem legislatia secundara necesara si sa ii informam pe toti actorii implicati in aplicarea ei”, a declarat Sorin Grindeanu, presedintele ANCOM.

Aplicarea Legii infrastructurii

In conformitate cu cadrul european de reglementare in domeniul comunicatiilor electronice, furnizarea de retele de comunicatii electronice se realizeaza in mod liber, pe baza regimului de autorizare generala.

In cazurile in care autoritatile publice au dezvoltat, individual sau in parteneriat public – privat, canalizatii subterane pentru instalarea retelelor de comunicatii electronice, migrarea retelelor de comunicatii in subteran trebuie sa se faca potrivit unui calendar convenit intre operatori si autoritatile locale in baza unui plan de reinstalare, plan care ar trebui avut in vedere in procesul de dezvoltare a retelei de canalizatie, permitand astfel o programare realista a activitatilor necesare pentru mutarea retelelor.

In situatiile in care nu exista o alternativa subterana care ar putea fi utilizata de furnizorii de retele de comunicatii electronice pentru migrarea in subteran a retelelor instalate aerian, ANCOM incurajeaza si sprijina prin instrumentele legale de care dispune, implicarea activa a autoritatilor locale in construirea acestor alternative subterane, masuri prin care s-ar putea atinge atat obiectivele urbanistice ale comunitatii locale, cat si posibilitatea desfasurarii unor activitati care ar putea genera venituri la bugetul local. Activitatile aferente migrarii in subteran a unei retele de comunicatii electronice instalata aerian nu se realizeaza prin reutilizarea cablurilor si echipamentelor existente, necesita o buna planificare, presupunand mai curand instalarea unei noi retele. Ele includ, pe langa lucrarile de instalatii pentru care este necesara autorizatia de construire, proiectarea, atat a infrastructurii fizice (tubulatura, camere de tragere) cat si a retelei propriu-zise de comunicatii electronice (cabluri, echipamente), evaluarea si achizitionarea elementelor de infrastructura si de retea necesare, transportul si instalarea lor in teren, efectuarea de teste si masuratori si in final punerea in functiune a noului segment de retea subterana, anterior dezafectarii retelei aeriene, cu scopul pastrarii continuitatii furnizarii serviciului.

Masurile de desfiintare a retelelor aeriene, cu intreruperea furnizarii serviciilor de comunicatii catre utilizatorii finali, nu pot constitui, in opinia noastra, o abordare sustenabila, inclusiv in raport cu interesele majore ale comunitatilor locale. Trebuie sa ne amintim ca accesul facil la comunicatiile electronice constituie baza tuturor sectoarelor unei economii moderne si inovatoare, contribuind esential la cresterea calitatii serviciilor publice, cu precadere in educatie, sanatate sau administratie locala. Noi, la ANCOM, ne-am exprimat in mai multe randuri disponibilitatea de a media un dialog intre autoritatile locale si operatori, pentru a gasi solutiile potrivite pentru ambele parti, astfel incat impactul trecerii retelelor de comunicatii in subteran sa fie minim asupra utilizatorilor”, a adaugat presedintele ANCOM.

Este deosebit de important ca intre aplicarea normelor de urbanism si promovarea concurentei sa existe un anumit echilibru, care sa sustina dezvoltarea de noi infrastructuri fizice pentru retele si servicii de comunicatii electronice si sa asigure in acelasi timp respectarea regulilor de dezvoltare urbana.

ANCOM considera utila si absolut necesara colaborarea dintre autoritatile publice locale si furnizorii de retele de comunicatii electronice, in sensul dezvoltarii infrastructurilor subterane pe o arie cat mai extinsa pe raza municipiilor si oraselor, precum si a migrarii cat mai facile a retelelor aeriene in canalizatii subterane, in vederea imbunatatirii aspectului urban, a stimularii dezvoltarii socio-economice si a cresterii calitatii vietii cetatenilor.

Legea nr. 159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a retelelor de comunicatii electronice prevede ca entitatile care exercita dreptul de administrare asupra imobilelor proprietate publica, inclusiv autoritatile administratiei publice centrale sau locale, au obligatia de a publica conditiile de acces pe aceste proprietati, inclusiv tarifele maxime care vor fi percepute furnizorilor de retele de comunicatii electronice pentru acest acces. Informatii detaliate despre prevederile Legii Infrastructurii, precum si despre decizia ANCOM privind tarifele maxime de acces pe proprietatea publica, avizele si aprobarile emise pentru retelele de infrastructura dezvoltate de unele autoritati locale, conditiile de acces pe proprietatea publica a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale si multe alte informatii specifice sunt disponibile pe site-ul ANCOM aici.

SEEDIG 5 – Shaping a trusted Internet for all – 7 & 8 May, 2019

SEEDIG (South Eastern European Dialogue on Internet Governance) organizeaza cea de a 5-a întâlnire în 7 & 8 mai 2019, la InterContinental București.

Mai multe despre evenimentul organizat sub titlul ”Shaping a trusted Internet for all” găsiți în paginile organizatorilor:

( Security and trust / Building trust in digital technologies / Digital technologies: a threat or an opportunity for the environment? / Technical developments in South Eastern Europe / Are we ready for 5G? / Multilingual Internet: local scripts by default / SEEDIG Cryptoparty / Businesses in the digital era: opportunities and challenges / Dealing with the challenges of online content / Can endangered languages and scripts be preserved in the digital era? / Accessible, available and affordable digital technologies for all / Jobs gained, jobs lost: the future of work and the skills of tomorrow)

– detalii complete despre eveniment

Social media: Facebook (pagina generală și pagina SEEDIG 5), Twitter, LinkedIn

Termen limită pentru înscriere online: 30 Aprilie!

IT&C SUMMIT: Securitate cibernetică, infrastructuri critice și noi tehnologii în afaceri, 8 mai 2019, Bucureşti

ANISP și RONIX s-au alăturat în calitate de Parteneri la #2019 IT&C SUMMIT Securitate cibernetică, infrastructuri critice și noi tehnologii în afaceri,  care va avea loc pe data de 8 mai 2019, la Hotel Pullman, Sala New York, Piața Montreal 10, București, sector 1. #2019 IT&C Summit este organizat de cunoscuta revista Newsweek și își propune să aducă la aceeași masă de dezbateri pe toți actorii implicați în siguranța cibernetică din țara noastră: Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, CERT–RO, companii care oferă servicii de securitate cibernetică și companii care folosesc astfel de servicii și pentru care protejarea în mediul on line are importanță strategică. Din partea ANISP va participa în calitate de Speaker dl Cătălin Cuturela, președinte.

În cadrul evenimentului se va discuta despre strategia digitală europeană post 2020, dar și despre inteligența artificială ca potențial pentru dezvoltarea afacerilor, comunităților și pentru îmbunătățirea calității vietii. Vor fi prezentate direcții strategice propuse de cele mai importante companii din domeniu și noi trenduri în serviciile de IT&C pentru business. Odată cu transpunerea în legislația națională a binecunoscutei Directive NIS, prin Legea 362/2018 privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și sistemelor informatice, toate companiile furnizoare de servicii esențiale pentru populație trebuie să reducă riscurile de atac cibernetic și să ia măsurile tehnice necesare. Iar aceasta înseamnă bugete mărite pentru investiții în sisteme și servicii de securitate cibernetică.  Dorim să oferim tuturor participanţilor prezenţi la eveniment informaţii despre obligațiile  pe care le au companiilor vizate de Legea 362/2018 privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și sistemelor informatice, care sunt proiectele şi tehnologiile potrivite pentru a fi implementate, dar şi cum se poate asigura cooperarea dintre mediul privat și administrație pentru ridicarea nivelului de securitate cibernetică.

Au fost lansate invitații de participare companiilor de utilități, transporturi, sectorul financiar, sănătate, furnizori de servicii digitale (piețe online, motoare de căutare online, servicii de cloud computing, hosting etc) și presei.

Accesul la #2019 IT&C SUMMIT se poate face în calitate de Partener sau de Participant.

Pentru înscriere în calitate de Participant este necesar să fie completat formularul de aici: https://events.newsweek.ro/itc-summit-2019

Pentru a deveni Partener al evenimentului, beneficiind de vizibilitate în cadrul dezbaterii prin realizarea unei prezentări, promovare şi posibilitatea distribuirii de materiale comerciale, contactați organizatorii la office@concordcom.ro

Cloud Conference 2019

ALEF anunța conferința dedicată soluțiilor cloud – în 11 aprilie, Crown Plaza Bucharest:

Training News

Dear Partners,

It is our pleasure to invite you on the 11th of April, 2019, at the 3rd edition of the Cloud Conference, organized together with our partner, Avaelgo. You will be able to meet our trainer, Valentin Ghiță, one of the top Microsoft Cloud speakers of the event, together with our Alef Microsoft Team.

We hope to see you there!

Top 5 Reasons to Attend the Cloud Conference:

  1. Free access to Cloud, IT, and GDPR experts
  2. Companies share their success stories
  3. Breakout sessions and post-conference workshops
  4. Learning opportunities
  5. Define the migration strategy of your company to the cloud

Reserve your seat right now – FREE ACCESS

Intrarea României în era 5G dezbătută la Ziua Comunicaţiilor

Intrarea României în era 5G va fi dezbătută intens în cadrul ediţiei 2019 a conferinţei Ziua Comunicaţiilor. Alături de participanţi sunt invitați atât Alexandru Petrescu, ministrul MCSI şi  Sorin Grindeanu, Președintele ANCOM, Comisarul European Digital Economy and Society cât şi reprezentanţi ai principalilor jucători din industria de comunicaţii. Evenimentul va avea loc Miercuri, 3 aprilie 2019, la Crowne Plaza Hotel, București.

Invitații  vor aborda subiecte legate de pregătirile pentru lansarea serviciilor 5G în România, cu trimitere la licitația de spectru, cerințe, regândirea tarifării utilizării spectrului, roaming național, proiecte pilot 5G-teste precomerciale, stimularea adoptării serviciilor 5G de către entitățile de stat, securitatea rețelelor, serviciilor, aplicațiilor 5G și obiectelor conectate, stimulente pentru adoptarea tehnologiei 5G.  De asemenea, discuțiile vor puncta și conectarea României la rețele de mare viteză (Proiectul RoNET și continuarea lui) și legea infrastructurii. Discuţiile vor fi moderate de Mihai Constantin, prezentator al TVR şi Director Executiv al Asociaţiei Operatorilor Mobili din România. Mai multe asociaţii profesionale din domeniul ITC şi-au anunţat deja participarea prin semnarea unor parteneriate de colaborare: Asociaţia pentru Fibra Optică(AFOR), Alianţa Digitală pentru România, Asociaţia Patronală a Industriei de Software si Servicii (ANIS), Asociatia Romana pentru Industria Electronica si Software (ARIES), Asociatia Nationala a Internet Service Providerilor din România. (ANISP), Interlan, Asociația Română pentru Tehnică de Securitate(ARTS), Asociația Română a Apei ( ARA), Asociația Națională pentru Securitatea Sistemelor Informatice(ANSSI) etc.

Pentru mai multe informaţii şi înregistrare accesați site-ul evenimentului: http://ziuacomunicatiilor.ro/

Ca noutate, în partea a doua a zilei, va avea loc IoT Day România, un SIDE-EVENT al conferinței Ziua Comunicaţiilor, organizat alături de industria de telecomunicaţii. În 2019, organizatorii vă propun o sesiune de 3 ore, care să aducă în prim plan cele mai recente preocupări din domeniul Internet of Things şi al tehnologiilor aferente. Agenda susține o abordare structurată a pieţei, atât ca cerere şi oferta, cât mai ales ca lecţii învăţate şi bune practici. Companiile locale care analizează oportunitatea adopţiei au nevoie de dovezi concrete ale câştigurilor pe care le pot obţine în urma implementării soluţiilor IoT, să cunoască din timp provocările cu care se vor confrunta, precum şi soluţiile de rezolvare adecvate. Organizatorii şi-au propus ca IoT Day România să devină un eveniment independent, principalul loc de întâlnire al jucătorilor din domeniu: furnizori, beneficiari, consultanţi şi reglementatori, printr-o abordare profesională orientată pe schimb de informaţii şi relaţionare.

Ambele evenimente se adresează profesioniştilor din business şi tehnologie, interesaţi de transformarea digitală şi exploatarea puterii comunicaţiilor şi  soluţiilor IoT în domeniile lor de activitate. Evenimentul reprezintă o bună ocazie de informare asupra tendinţelor  şi măsurilor legislative curente, cât şi de racordarea la comunitatea locală de business. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Înregistrarea pe http://ziuacomunicatiilor.ro/ este necesară.

Tăieri pripite de cabluri comunicații aeriene în Timișoara

O parte dintre operatorii de comunicații, membri ANISP, au semnalat faptul că primăria municipiului Timișoara a demarat ieri (18 martie 2019) acțiuni de eliminare a cablurilor/rețelelor aeriene în anumite zone ale municipiului. Foto: https://www.opiniatimisoarei.ro

ANISP a susținut și va susține dezvoltarea rețelelor subterane în zonele urbane, întrucât acestea prezintă evidente avantaje față de rețelele aeriene, atât din punct de vedere estetic/urbanism cât și din punct de vedere al securității infrastructurii.

În vederea mutării rețelelor existente aeriene în subteran, operatorii de comunicații se așteaptă să găsească în autoritățile locale parteneri cu care să coopereze pentru găsirea celor mai bune soluții – în interesul general al cetățenilor urbei și al mediului de afaceri, a cărui dezvoltare sănătoasă se reflectă tot în bunăstarea cetățenilor.

De aceea, apreciem că autoritățile locale, înainte de a trece la acțiuni unilaterale de demontare a infrastructurilor de comunicații amplasate aerian, trebuie să ofere alternative – așa cum s-a întâmplat la Oradea (proiect dezvoltat de primărie și RCS-RDS), București (proiect dezvoltat de primărie și compania Netcity Telecom) etc.

În cazurile date ca exemplu, odată ce infrastructurile alternative au fost disponibile, operatorii de comunicații au început imediat să lucreze la migrarea rețelelor în subteran, iar autoritățile locale au obținut multiple beneficii:

  • au rezolvat problemele care țineau de aspectul și siguranța cablurilor aeriene;
  • au asigurat cetățenilor accesul la servicii de comunicații de calitate;
  • au generat venituri la bugetul local.

Acolo unde alternativa migrării rețelelor în subteran devine realitate (de exemplu, prin construirea de canalizație), autoritățile locale trebuie să acorde un interval de timp suficient de mare pentru realizarea efectivă a migrării, întrucât:

  • operatorii telecom sunt adesea nevoiți să lucreze pe mai multe fronturi;
  • de regulă, resursele umane nu sunt suficiente pentru a efectua lucrări masive în timpi scurți;
  • este necesar un interval de timp și pentru aprovizionarea cu materia primă (cablurile de fibră optică în sine, cele aeriene nefiind reutilizabile în subteran);
  • tăierile haotice de cabluri pot duce la întreruperi în serviciile Internet către utilizatorii rezidențiali dar și la întreruperi în legăturile care deservesc stațiile de bază de telefonie mobilă (inclusiv accesul la serviciul de urgență 112) sau la întreruperi ale altor servicii importante ale societății informaționale (ex: bancomate, POS-uri, monitorizare echipamente, fluidizare trafic etc).

Apelăm la autoritățile locale din Timișoara (și din orice altă unitate administrativ teritorială) să nu demareze lucrări de demontare a rețelelor aeriene până la asigurarea unor soluții alternative (subterane), care să permită relocarea în siguranță a infrastructurii de comunicații electronice. De asemenea, acolo unde există elemente de canalizație subterană, părțile implicate trebuie să se asigurați că aceasta poate fi folosită cu adevărat (de exemplu: că nu este colmatată, că nu este întreruptă, că ajunge la imobilele de deservit și că accesul se face nediscriminatoriu și la tarife corecte).

Despre acțiunea PMB privind anularea Deciziei 40/2019 ANCOM

ANISP face următoarele precizări față de acțiunile deschise în instanță de Primăria Municipiului București și de compania Netcity Telecom împotriva Deciziei Președintelui ANCOM nr. 40/2019, decizie prin care se corectau o serie de elemente abuzive existente în contractele de acces la infrastructura municipală subterană de comunicații:

Decizia ANCOM 40/2019 este un act foarte important pentru dezvoltarea sectorului comunicațiilor în București și în țară. Înainte de adoptarea deciziei ANCOM 40/2019, dezvoltarea rețelelor de comunicații prin fibră optică era frânată de practicarea unor tarife de acces exagerate – de către compania de proiect ”Netcity Telecom”.

Având o poziție monopolistă pe piața accesului la infrastructura subterană și interpretând în folosul propriu anumite prevederi din contractul de concesiune semnat cu Consiliul General al Municipiului București, compania de proiect Netcity Telecom a impus condiții tehnico-economice dure mediului de afaceri, obligat să se conformeze sub amenințarea desființării imediate a rețelelor existente.

Ca urmare, o bună parte dintre operatorii alternativi a dispărut iar dezvoltarea rețelelor a încetinit.  Restrângerea concurenței în orice sector duce la tarife mai mari aplicabile utilizatorilor finali și la servicii de calitate mai slabă.Chiar și unele direcții declarate a fi prioritare în politicile guvernamentale (digitalizarea României, trecerea la 5G, IoT, telemedicina etc) sunt puse în pericol prin permiterea apariției unor monopoluri/oligopoluri nereglementate. De exemplu – pentru a pune în valoare tehnologia 5G trebuie construite stații de bază dese și având backhaul pe fibră optică. Un cost prohibitiv al instalării fibrei optice anulează avantajele 5G.

Având în vedere rațiuni precum cele de mai sus, Legea 159/2016, care transpune în România o directivă europeană privind reducerea costului instalării rețelelor de comunicații (Directiva 61/2014), era strict necesară, iar necesitatea acesteia se manifesta de mulți ani. Legea 159/2016 la rândul ei a impus ANCOM, prin art. 47. alin. 9, să ia măsuri de reglementare în situații precum cea a proiectului Netcity.

Comunitatea furnizorilor de servicii de comunicații grupați în ANISP consideră că decizia ANCOM 40/2019 este un pas important în direcția corectă, din toate punctele de vedere relevante (din rațiuni de dezvoltare a sectorului strategic al comunicațiilor electronice, din rațiuni economice, sociale, legale). De asemenea, solicităm Primăriei Municipiului București să nu privească această decizie doar din perspectiva îngustă a scăderii (oricum nu foarte semnificative, dacă va exista) a unei redevențe, să renunțe la acțiunea în instanță demarată împotriva deciziei ANCOM 40/2019 – și să sprijine dezvoltarea sectorului, care va aduce mult mai multe beneficii locuitorilor municipiului București, atât direct (prin serviciile oferite) cât și indirect (prin taxele si impozitele plătite de companiile care se vor putea dezvolta, odată frânele monopoliste eliminate prin reglementarea ANCOM).

Nu credem că există șanse de reușită în instanță pentru acțiunea PMB,  întrucât nu pot exista argumente corecte pentru anularea deciziei ANCOM 40/2019; o renunțare la acțiune înseamnă timp și fonduri câștigate.

Nu în ultimul rând, ANISP își exprimă sprijinul pentru dezvoltarea infrastructurii subterane municipale din București (Netcity), dar în condițiile respectării legii 159/2016 și a condițiilor legal impuse de arbitrul pieței – ANCOM.

Referințe dosare, conform portalului just.ro:

http://portal.just.ro/2/SitePages/dosar.aspx?id_inst=2&id_dosar=200000000370647

http://portal.just.ro/2/SitePages/dosar.aspx?id_inst=2&id_dosar=200000000370650

MCSI – Consiliu Consultativ – România Digitală

Astăzi, 12 februarie 2019, a avut loc la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale ședința de inaugurare a Consiliului Consultativ România Digitală, sub președinția domnului ministru Alexandru Petrescu. Foto: MCSI.

ANISP a participat prin dl. Cătălin Cuturela, președinte; și prin dl. Tiberiu Gîndu, director executiv. Domnul Cuturela a punctat nevoia de a anula prevederile OUG 114/2018 privind taxa de monitorizare de 3% precum si amenzile de până la 10% din cifra de afaceri pentru neconcordanțe în ceea ce privește regimul de autorizare a rețelelor. De asemenea, a insistat pe necesitatea schimbării legii 50/1991 prin instituirea unui regim derogatoriu relativ la instalarea cablurilor de comunicații – pentru a facilita construirea rețelelor gigabit și digitalizarea societății.

Grupurile de lucru definite in cadrul acestui Consiliu sunt:

  1. E-skills
  2. E-commerce
  3. Smart city
  4. Advanced digital technologies
  5. Telecom

Mai multe detalii: https://www.comunicatii.gov.ro/prima-intrunire-a-consiliului-consultativ-romania-digitala/