+4021 316 1033
contact[at]anisp[dot]ro

ANCOM a lansat în consultare publică condițiile de acces în rețeaua NetCity

ANCOM a publicat astăzi spre consultare publică ”Proiectul de model de calculație a costurilor serviciilor de acces oferite furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice pentru accesul la infrastructura fizică realizată în cadrul proiectului „Rețelei metropolitane de fibră optică a Municipiului București pentru telecomunicații – Netcity””.

 

Conform documentelor emise de Autoritate, tarifele pentru serviciile NetCity ar trebui să devină:

– 75,97 euro/km/lună pentru serviciul Tubecity Transport (de la 85 la 120 euro/km/lună în prezent);
– 3,02 euro/buc. pentru serviciul Tubecity Racord tip A cu o lungime maximă 20 metri (de la 10 EUR/lună în prezent);
– 10,87 euro/buc. pentru serviciul Tubecity racord tip B și special cu lungime peste 20 metri (între 20 și 50 euro/buc.în prezent);
– 8,03 euro pentru serviciul de închiriere Branșament FTTB (între 10 și 15 euro în prezent).

Comunitatea furnizorilor de servicii de telecomunicații și Internet grupați în ANISP vor analiza această propunere și va reveni cu feedback către autoritate.

Această reglementare era așteptată de către furnizori încă de la începuturile NetCity (de aproximativ 10 ani); o primă încercare a ANCOM materializată prin Avizul Conform nr. DER/928/30.05.2013 (emis în baza legii 154/2012) a fost ignorată de destinatarii avizului (Primăria Municipiului București, respectiv NetCity Telecom) – în opinia acestora avizul fiind ”orientativ”.

Proiectul supus consultării acum este urmare prevederilor art. 47 alin. (9) din Legea nr. 159/2016, care obligă ANCOM să emită decizii pentru a stabili și impune persoanelor care implementează proiecte de infrastructură fizică realizate cu participarea autorităților locale, condițiile tehnice și economice în care să fie realizat accesul furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice.

Tarifele ridicate practicate pentru acces în NetCity până în prezent au dus la reducerea concurenței pe piața serviciilor de comunicații (mulți operatori alternativi dispărând) și la frânarea dezvoltării industriei în municipiul București.

Back to top